Jurnal de Team Building

Ce rol au fotografiile din telefon? Te poți întoarce în 2021, în Râșnov și poți retrăi adrenalină, bucurie și recunoștință. 

Sunt Beatrice și am avut de curând plăcerea să îmi aduc aminte de cel mai fain team building din care am făcut parte vreodată. A fost diferit și a avut un efect imediat asupra mea și a colegilor mei. Unii ne-am cunoscut chiar atunci și în mod cert, cu toții am prins mai mult drag de echipa faină din care facem parte. A devenit un punct de reper la care ne raportăm și azi în relațiile dintre noi și ne determină să întrebăm „pe când următorul?”. Eu zic că suntem pregătiți pentru o nouă aventură și dacă ar fi nevoie, ne-am găsi și cazare. Ne ajută și experiența profesională.

Am pornit în dimineața de 27 noiembrie, din București; dis de dimineață, la ora 6.00, extrem de curioși, dar fără să avem vreo idee despre ce vom face în următoarele zile. Știam că destinația e Râșnov și că vom avea parte de o primă zi care ne va scoate din rutină. Mai știam un lucru, că al nostru Christian ne-a pregătit un treasure hunt și că a gândit 3 echipe a câte 2 persoane fiecare. De ce și care sunt echipele, am aflat abia la Râșnov, la Das Fort Boutique. O cazare inedită pe care o recomandăm cu încredere. Am găsit aici un ansamblu de case transformate într-un loc de poveste, rafinat, completate de un peisaj și un restaurant gourmet de excepție. 

Ideea de treasure hunt a trezit nedumerire în fiecare dintre noi. Eu chiar credeam că vom avea parte de niște jocuri de echipă pe domeniul Das Fort Boutique, iar că după-masa va fi culminată de discuții liniștite la un pahar de vin. Odată ce am aflat prima misiune, am înțeles că sunt departe de realitatea care mă așteaptă. Avea să înceapă ceea ce am numit la final de zi, un Brașov Express. Un plic a urmat un altul la final de misiuni, indicațiile fiind menite să ne testeze, să ne pună în situații dificile cărora să le găsim soluții. Echipele au fost extrem de bine alese. 2 extrovertiți la un loc? Ar fi fost prea simplu pe traseu. Așa ne-am trezit în echipe în care ne completam. Cei cu inițiativă imediată au făcut echipă cu cei calculați, cei mai timizi cu cei extrovertiți; metaforic vorbind, focul s-a întâlnit cu apa și s-au completat de minune. 

Am primit cartele de telefon noi, hârtie, pixuri și mape, apă și printre alte necesare de drum, un shake proteic, pe care mărturisesc că aș fi putut să nu îl consum, pentru că n-aveam să mai simt foame o vreme îndelungată după masa pe care am fost nevoită să o servesc, orchestrată de o altă echipă.

P.S.: Recunosc, au jucat bine. Îi cam ajungeam din urmă.

Litri de apă și răspunsuri corecte la întrebări de cultură generală au caracterizat prima misiune. Nu că ne-am lăuda, dar s-a știut câte simfonii a scris Beethoven. Ordinea plecării la următoarea misiune a fost dată de rezultatul celei dintâi. Întrecerea a avut loc în centrul Râșnovului. Priviri nedumerite ne-au urmărit în timp ce alergam cu tăvi de hârtie cartonată și pahare pline cu apă după fiecare întrebare la care am știut răspunsul corect. Râșnov Express avea loc în orașul lor. Ceva mai târziu, s-a lăsat cu selfie-uri la cererea publicului; a localnicilor și a turiștilor. 

Ne-am simțit copii în Dino Parc, unde s-a ajuns fie pe jos, fie cu autostopul, de aici și principiul cei din urmă ajung cei dintâi, sau măcar pe locul II. Cum se face? Oprești o mașină, ai norocul să fie binevoitor șoferul și să îți asculte prelegerea: suntem într-un team building de genul Asia Express și trebuie să ajungem în punctul X. Oprești toate mașinile care îți apar în cale și cu puțin noroc dai de oamenii potriviți care te duc la următoarea misiune. În Dino Parc am învățat despre dinozauri, ne-am fotografiat cu ei și ne-am exprimat talentul pe fugă pictând machete. Vorbesc despre niște dinozauri pe care am fost nevoiți să îi purtăm și la următoarele misiuni. Așa am reușit să îmi personalizez și geaca, nu doar opera de artă cu care am plecat din Dino Parc. 

Misiunile ne-au purtat din Râșnov în Bran și Moeciu de Sus, dar și înapoi. Cum? A fost decizia fiecărei echipe, când și dacă să facă autostop pentru a călători pe parcursul misiunilor. Autostopul a fost soluția unora, calvarul altora. Noi am reușit să convingem un tânăr brutar să ne ducă în Bran. Era cu mașina de serviciu, cu doar 2 locuri, pe care fără ezitare s-a dus să o schimbe cu cea personală. Oameni necunoscuți s-au mobilizat pentru a ne duce de la o misiune la alta, unii au făcut cale întoarsă pentru noi; au intrat în joc. 

La Bran am fost așteptați la masă. Prima echipă ajunsă a avut avantajul de a stabili meniul celorlalte două. Meniul, dar și cantitatea. Pentru că am ajuns la doar câteva minute distanță, s-a explicat și ospățul pe care l-am savurat timp de o oră. Prima echipă ne-a oferit un platou plin de carne, alte două porții de iahnie de fasole, două de mămăligă și încă două de cartofi prăjiți. 

P.S.: Pompei, erai invidios pe siluetele noastre, nu?

Știți sintagma din povești „și s-au bucurat de un adevărat ospăț”? În cazul echipei Beatrice – Arcadie, ne limităm doar la ultima parte. 

Cu masa luată în avans pentru 2 zile, ne-am dus să facem troc în piața din Bran, am vândut unul din dinozauri și am reușit să ne punem în valoare abilitățile profesionale. Și poate cea mai mare lecție pe care ne-a oferit-o acest treasure hunt a fost să ne descurcăm în situații care ne scot din zona de confort și să creăm noi relații bazate pe încredere și convingerea că ceea ce facem este bine. Am convins turiști care se abăteau de la drum pentru a ne duce în Moeciu de Sus, am improvizat pancarte cu destinații, ne-am așezat strategic sub luminile stradale din comună la lăsarea întunericului. Râșnov Express-ul n-a mai fost doar despre noi – echipa Kastel, a fost despre noi și oamenii faini care au crezut în echipele noastre. Oamenii locului ne-au primit în casele lor, ne-au dus din poartă în poartă la prietenii sau vecinii lor pentru a ne face rost de gutui, nuci și plăcintari și ne-au adus la linia de finish. Misiuni, autostop, troc, negocieri, role play, le-am bifat pe toate și am înțeles cât e de importantă comunicarea bazată pe încredere și perseverența în a atinge rezultatele dorite. 

Seara a fost culminată de entuziasm și adrenalină la un nivel înzecit. Rezultatele contau mai puțin, în schimb, experiența treasure hunt-ului e cea de care ne amintim și azi. 

Dacă prima zi de team building a fost dedicată aventurii, cea de-a doua a fost menită să ne unească prin activități de echipă. Într-un meci de paintball ne-am colorat salopetele și ziua. Am descoperit tehnici de apărare și de atac într-un joc nou pentru majoritatea echipei Kastel. Ne-am testat abilitățile în a trage cu arcul și cu pistolul. Am înțeles că dacă folosești mijloacele sau instrumentele cu dexteritate, poți doborî orice țintă. 

Ultimele 2 zile le-am dedicat socializării și timpului petrecut în natură. Am profitat de prezența noastră într-o zonă montană și am pornit într-o drumeție. Iar pentru a avea experiența completă a zonei în care ne-am aflat, am luat la pas și Sibiul. 

Acesta a fost jurnalul meu de team building, cel pe care simt că l-am scris în numele echipei Kastel. Cred asta pentru că i-am văzut entuziasmați, i-am văzut cum se țineau de abdomen în timp ce reiterau fiecare pățanie de pe traseu. Știu cât de multă plăcerea le-a făcut acest team building și cât de tare ne-a unit. Ne-a demonstrat că suntem oameni frumoși care vrem să excelăm și să ne bucurăm de parcurs împreună, nu doar de rezultate.

Dacă vrei să faci parte și tu din echipa Kastel, îți pot spune că suntem plini de entuziasm și la birou, pe plan profesional, nu doar în timpul liber sau în team building-uri. Dacă îți dorești o carieră în imobiliare și vrei să faci parte dintr-o echipă ca a noastră, scrie-ne și haide să ne cunoaștem. 

Autor: Beatrice Bungo