O surpriză pe început de an. Așa poate fi catalogată decizia Guvernului de a amâna reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru anul 2022. O numim surpriză pentru că a uimit românii dornici să achiziționeze proprietăți mai mari anul acesta. A luat prin surprindere și dezvoltatorii sau investitorii cu proiecte imobiliare existente sau cu proiecte în dezvoltare, ori autorizate, având la bază condițiile fiscale pe care le promitea Guvernul pentru 2021. Decizia amânării acestei reduceri a cotei TVA a surprins orice om implicat în piața imobiliară, fie el cumpărător, dezvoltator sau agent imobiliar.
A fost o decizie luată în ultimul moment, ținând cont de proximitatea temporală, mai cu seamă, de momentul în care, anul trecut, în noiembrie, președintele României a promulgat legea pentru modificarea Codului Fiscal, care presupunea că începând cu data de 1 ianuarie 2021, se va aplica o cotă redusă pentru TVA, de 5% asupra bazei impozabile. Însă 31 decembrie 2021 a fost data la care s-a decis, pe neașteptate, plasarea acestei decizii într-un viitor mai îndepărtat, în 2022, nefiind luate în calcul consecințele asupra pieței imobiliare, asupra oamenilor care își doresc o locuință mai spațioasă și adecvată noilor condiții de trai.
Am vorbit zilele trecute despre subiectul amânării cu un an a reducerii cotei TVA de la 19% la 5% pentru locuințele care au o suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați, despre felul în care, din punct de vedere social, economic și psihic pot fi influențați românii de această decizie, mai cu seamă cumpărătorii, cei pentru care această amânare reprezintă o îngreunare a unui pas spre mai bine. În contextul în care pandemia de coronavirus a avut un impact evident asupra traiului de zi cu zi, statul acasă și restricțiile de circulație ne-au făcut să ne gândim mai mult la nevoile noastre locative. Psihologul Alexandru Bătinaș ne-a lămurit în articolul Noul plafon TVA cum îi poate influența pe oameni această amânare. Totodată, ne-a mai spus că restricțiile ne-au făcut mai conștienți de spațiul locuinței noastre, tocmai pentru că pandemia a avut un impact puternic asupra noastră, pentru că ne-a forțat să ne reorganizăm în fața unei noi realități. Iar atunci când ne împiedicăm de forma locuinței noastre, căutăm o altă formă de organizare a spațiului și a obiectelor care îl locuiesc, prin redecorare, ori chiar prin decizia de a trece la următorul nivel, la mai mult spațiu.
Pentru că această decizie de amânare a reducerii cotei TVA afectează mai mulți oameni din piața imobiliară, am ținut să aflăm cum gândesc cei care dezvoltă acel „acasă” de care mulți români vor să se bucure. Kastel Estate a vrut să știe ce gândesc dezvoltatorii, cei care, asemenea cumpărătorilor, sunt afectați de această amânare decisă de Guvernul României.
Forty Management&Investments este una dintre companiile imobiliare a cărei păreri am vrut să o aflăm în legătură cu acest subiect. Forty Management este o companie imobiliară care dezvoltă proiecte rezidențiale sub marca Central District în București și proiecte comerciale sub brandul Trade District, dezvoltate în mai multe locuri din țară. Vorbim despre un dezvoltator cu mai multe proiecte rezidențiale de ultimă generație finalizate, 89 de unități, în construcție fiind peste 200, iar în curs de desfășurare, în zona centrală a Bucureștiului, fiind vorba de mai bine de 200 de unități. Deviza Forty Management se bazează pe ideea de creare a unor locuri care să inspire, proiecte în care viziunea și designul atent adaugă o valoare durabilă.
Am vrut să aflăm în ce măsură crede Forty Management că această decizia a guvernului va influența piața imobiliară, și asemenea multora dintre noi, decizia este văzută de dezvoltator, drept o dezamăgire, conform spuselor directorului de vânzări, Ana Hogea. Aceasta susține în primă instanță, că amânarea în sine a unei legi adopatate de Parlament printr-o ordonanță de urgență este o dezamăgire. Mai cu seamă, o dezamăgire pentru toți cei care ar fi putut accesa, cu veniturile actuale, o casă mai mare, o calitate a locuirii mai bună.
„Este o dezamăgire și pentru dezvoltatori, cei care primesc mesajul lipsei de predictibilitate, ceea ce este foarte rău pentru un business. Într-o situație ca aceasta, de pandemie, de scădere a economiei, era important să se încurajeze un domeniu ce a performat în această perioadă, ce aduce un plus de valoare la PIB, nefiind prea multe domenii în creștere masivă. Totodată, piața imobiliară este un mijloc de “sterilizare” și fiscalizare a banilor, într-un moment în care se “aruncă bani din elicopter” dacă se dorește să nu crească inflația. Prin creșterea valorii și a pieței, diferența de TVA oricum s-ar fi recuperat. Nu există “pierdere” pentru stat, fiscalizarea este aceeași și pentru plafonul de 450.000 Lei – neactulizat de ani de zile – cât și pentru acesta de 140.000 Euro. Sperăm ca Guvernul să realizeze că a greșit, și să intre în vigoare noul plafon în ianuarie 2022”, a precizat directorul de vânzări al companiei Forty Management, Ana Hogea.
Am vrut să știm în ce măsură poate fi vorba despre un impact al acestei decizii de amânare asupra Forty Management și am aflat că dezvoltatorul nu este afectat în prezent de această situație, însă planurile de viitor ale companiei imobiliare ar putea fi îngreunate, dacă nu are loc reducerea cotei TVA, promisă de Guvern pentru 2022. Conform spuselor Anei Hogea, Forty Management are în dezvoltare mai multe tipuri de proiecte, printre care se găsește și Central District 4 Elemente. Este vorba despre un proiect cu 204 apartamente ce urmează a fi finalizat zilele acestea și care a fost gândit să se încadreze în vechiul plafon, astfel că nu este prea afectat. În schimb, Forty Management are un proiect rezidențial, cu suprafețe mai mari și mai generoase, care este afectat. E vorba despre proiectul Central District Viitorului 134 a cărui finalizare este prevăzută pentru luna mai a anului 2022. Optimist și încrezător, directorul de vânzări al Forty Management speră totuși ca proiectul Central District Viitorului 134 să beneficieze de acea facilitate, de reducerea cotei TVA, de la 19% la 5%.
Ne-a interesat perspectiva celor din piața imobiliară în privința acestei amânări a reducerii cotei TVA pentru anul 2022, astfel că ne-am îndreptat și spre proprietarul Baukonsult și dezvoltatorul Quartier Gramont, Adi Steiner. Așezat aproape de cele mai importante atracții, Quartier Gramont este amplasat în inima Bucureștiului. Este un ansamblu de locuințe, în care moștenirea culturală se află în prim plan. Quartier Gramont suprinde prin arhitectura dinamică și modernă, dar care păstrează istoria bogată a zonei, fiecare clădire fiind gândită astfel încât să reflecte mediul și împrejurimile. De aici izvorăște și viziunea dezvoltatorului, de a sprijini un stil de viață în simbioză cu mediul înconjurător, dar și dezvoltarea sustenabilă. Atât amplasarea proiectului în imediata vecinătate a Parcului Carol din București, cât și integrarea unor elemente naturale în proiect, reprezintă perfect viziunea Quartier Gramont.
Vorbim din nou de o companie cu planuri de dezvoltare, așadar, Kastel Group a vrut să afle cum vede Quartier Gramont decizia Guvernului, și am aflat, că și din perspectiva acestui dezvoltator, apare dezamăgirea, având în vedere că s-a bazat în privința viitoarelor proiecte, pe această reducere a cotei TVA. Dezvoltatorul Adi Steiner susține că, în special, în situația actuală a pandemiei de coronavirus, reducerea cotei TVA, ar fi reprezentat una din numeroasele acțiuni care ar fi accelerat economia.
“Amânarea nu e o veste rea doar pentru noi, dezvoltatorii. E important de menționat, că având în vedere pragul scăzut, de 450.000 Lei, care trebuie să includă, de pildă, și locul de parcare achiziționat împreună cu apartamentul, se poate ajunge la necesitatea proiectării unor spații limitate pentru a oferi un produs în condițiile TVA de 5%”, susține dezvoltatorul Quartier Gramont.
Am vrut să aflăm și în ce măsură se consideră afectat dezvoltatorul de această amânare. Și am constatat că decizia Guvernului pune piedici în proiectele avute în dezvoltare de Quartier Gramont. Conform spuselor dezvoltatorului Adi Steiner, în prezent, au un proiect în dezvoltare, gândit cu spații mai generoase, cu scopul de a poziționa apartamentele la un alt nivel, pentru o calitate a vieții mai bună pe care ți-o poate oferi o locuință, dar care să fi oferit beneficiul unei cote de 5% a TVA viitorilor proprietari. “Ar fi fost o alegere ideală pentru familiile tinere. Dar acum suntem în punctul în care trebuie să ne decidem; fie să așteptăm și să regândim proiectul cu spații mai mici, fie să păstrăm design-ul gândit, cu spații mai generoase și să acceptăm o oarecare întârziere în ritmul vânzărilor, având în vedere că apartamentele mai scumpe se vând ceva mai greu”, ne-a explicat Adi Steiner.
Decizia Guvernului denotă un impact asupra pieței imobiliare, implicit asupra deciziilor pe care le aveau în minte viitorii proprietari. Dezvoltatorul este de părere că piața imobiliară va fi încetinită din cauza acestei măsuri, existând și contextul pandemiei de coronavirus. Din perspectiva dezvoltatorului Quartier Gramont, cererea în piața imobiliară va scădea pentru o anumită perioadă de timp datorită multiplelor motivații ale cumpărătorilor. De pildă, în timp ce unul nu își mai poate permite proprietatea pe care și-ar fi dorit-o, altul va întârzia decizia de a cumpăra cu încă un an.
Îngreunarea unui pas spre mai bine în cazul celor dornici să cumpere o locuință – așa se dovedește a fi decizia Guvernului de amânare a reducerii cotei TVA de la 19% la 5% pentru anul 2022. În timp ce, din perspectiva dezvoltatorilor, vedem dezamăgire și proiecte aflate în dezvoltare sau planuri de viitor afectate pe fondul acestei amânări. Observăm și din perspectiva dezvoltatorilor că măsura luată de Guvernul țării îngreunează activitatea pieței imobiliare într-o perioadă de pandemie, că îngreunează acțiunile oamenilor în traiectoria lor spre mai bine, dar și dezvoltarea susținută ani de zile prin efort și investiții mari.
Autor: Beatrice Bungo