Odată cu declanșarea războiului de către Federația Rusă în Ucraina, Uniunea Europeană alături de statele membre s-au implicat notabil în sprijinirea refugiaților. Așa a fost lansat „programul 50/20”, care are în vedere găzduirea refugiaților ucraineni în proprietățile deținute de către persoane fizice sau juridice și acordarea de mese decontate de stat acestora.
Ce presupune mai exact „programul 50/20”?
Dacă dorești să fii solidar cu refugiații ucraineni și să pui spații de cazare la dispoziția lor, poți face asta și vei primi 50 de lei pentru cazarea unui refugiat și alți 20 de lei pentru decontarea unei mese a acestuia. Te poți înscrie în program în baza unei cereri. Detalii despre felul în care poți depune cererea, le găsești aici. Trebuie doar să ții cont că devii responsabil de respectarea anumitor condiții:
- Punerea la dispoziție a spațiilor de cazare cu toate cele necesare (pat, saltea, lenjerie, prosoape, veselă, etc.);
- Achitarea întreținerii și a utilităților în perioada în care locuiesc ucrainenii în imobil;
- Virarea sumei de 20 lei/zi/persoană pentru masă către ucraineni;
- Condițiile de cazare trebuie să fie decente.
Cum obții decontarea cheltuielilor?
Decontarea acestor cheltuieli este făcută de către statul român, prin Direcția de Asistență Socială sau de către primării. Documentele trebuie depuse în primele trei zile ale lunii pentru luna precedentă. Documentele sunt următoarele: cererea de decontare a cheltuielilor, o declarație pe propria răspundere și o declarație GDPR.
Cele 3 documente sunt puse la dispoziția ta de către Direcția de Asistență Socială. Vei avea nevoie să ai asupra ta și o copie a cărții de identitate (proprietar), o copie a actelor care atestă dreptul de folosință al spațiului și un extras de cont.
Aceste documente pot fi depuse online sau fizic, la sediul instituției.
Sunt aceste venituri impozabile?
Veniturile obținute prin „programul 50/20” sunt venituri neimpozabile, nu se declară în declarația unică deoarece acestea reprezintă decontare de cheltuieli și nu un venit. În schimb, pentru aceste sume de bani încasate nu se vor plăti impozite către stat.
Care este suma pe care o pot obține într-o lună calendaristică?
Să presupunem că deții o proprietate de 3 camere în București, sector 3 și decizi să găzduiești o familie de ucraineni formată din patru membri. Astfel, pentru luna ianuarie 2023 vei depune documentele necesare la Direcția de Asistență Socială până la data de 3 februarie și vei obține suma de 6.200 lei pentru cazare (31 zile x 50 lei x 4 persoane) și suma de 2.480 lei pentru mâncare (31 zile x 20 lei x 4 persoane). Suma primită pentru mâncare va trebui să o oferi refugiaților ucraineni pe care îi cazezi.
Solidaritatea își spune cuvântul într-o perioadă în care ucrainenii sunt greu încercați. Au avut nevoie de ajutor, iar țara noastră a decis să-l ofere. Implică-te și tu dacă ai disponibilitatea de a pune la dispoziția acestora o cazare și condiții de trai de care nu au parte de când au fost nevoiți să-și părăsească țara.
Dacă ești dornic să sprijini cauza refugiaților, să îți oferi proprietatea drept cazare, și ai nevoie de mai multe informații, venim în sprijinul tău cu o oră de consultanță gratuită. Vei înțelege mai bine cum funcționează programul, cum obții decontarea și unde trebuie să depui documentele pentru a te înscrie în acest program de solidaritate față de ucraineni. Accesează link-ul de mai jos și înscrie-te pentru o oră de consultanță gratuită cu unul dintre specialiștii Kastel Group.
Autor: Beatrice Bungo