Ce a însemnat Nomadia pentru cei 22 de participanți?

Nomadia a fost experiența unică pe care au trăit-o 22 de oameni. Peste 500 de km parcurși cu autostopul sau pe jos, 4 zile fără bani și fără cazare. Au plecat la drum doar cu rucsacurile Mammut în spate, cele în care și-au pus ce au considerat necesar pentru 3 nopți. Asta pentru că nu știau dacă vor fi sau nu salvați de la a-și căuta cazare. Rucsacurile de pe himalaya.ro au fost perfect încăpătoare, confortabile și rezistente la probele nomazilor. Telefoanele personale au fost predate din momentul în care au ajuns în bootcamp. În schimb, fiecărei echipe i-a fost dat un telefon oferit de klap.ro. Le-au folosit pentru a anunța fiecare mașină în care se urcau la autostop, pentru eventualele urgențe și mai ales, pentru a ține activat live location-ul în permanență, astfel încât echipa de organizare să știe mereu unde se află fiecare echipă. Și da, uneori mai primeau și câte un mesaj-surpriză de la Spiridușul nomad, de genul: „dați-vă jos din mașina în care vă aflați și faceți din nou autostopul”. Fiecare moment a fost intens trăit, mai cu seamă adunările la checkpoint-urile de final de zi, acolo unde se făcea bilanțul. Nomazii își jucau strategiile, aflau cum stau în clasament, dacă au sau nu cazarea asigurată sau cu ce penalizări s-au ales. În puținele pauze, s-au bucurat de momente de respiro cu un Ursus Cooler rece, numai bun de savurat după probele intense. 

Conceptul Nomadia Bootcamps a fost realizat cu suportul financiar și administrativ al echipei Kastel Group, compania de consultanță imobiliară care a înțeles că imobiliarele înseamnă nu doar vânzarea unei case sau a unui apartament, dar și implicarea activă în viața socială și în promovarea turismului în zonele cu care ar trebui să ne mândrim în țara noastră. Kastel Group a ales promovarea turismului românesc într-un mod cu totul inedit. A ales să pună pe hartă locuri și activități specifice diverselor zone în care au ajuns participanții. Nomadia Bootcamps 2023 i-a adus pe cei 22 de nomazi în stări și situații nemaitrăite. Cum a fost să ia parte la această experiență? Haideți să aflăm ce spun chiar ei despre cum au trăit Nomadia: 

IT Chicas au pornit programate să se distreze și exact asta au făcut-o până în ultimul moment. Chiar și atunci când s-au rătăcit în drumul lor spre stână: „Cele mai grele momente au fost atunci când neuronii noștri erau epuizați și atenția era dispersată. Nu am urmat corect indicațiile pentru traseul dintre două probe. Trebuia să ajungem la o stână din apropiere, dar am mers pe un alt drum, traversând câmpul 45 de minute sub soarele arzător și, evident, încă 45 de minute înapoi, atunci când ne-am dat seama”, explică Valentina. Au ajuns epuizate, dar asta nu le-a împiedicat să apeleze la ultimele resurse de energie și pozitivitate pentru a continua probele așa cum ne-au obișnuit, pe veselie și pe auzite. Au descoperit și shot-urile marcă patentată de Călimănești – izvoarele:  „Fiind ultima probă a zilei din șirul celor 6,  formulele chimice ne-au dat ușoare bătăi de cap, iar compoziția apei, ușoare dureri la burtică, noi fiind fericitele câștigătoare ale celor 2 shot-uri de apă de persoană – ca pedeapsă pentru că nu am răspuns corect la întrebări. Yuhuu!”, relatează Diana. S-au bucurat de reușite, dar au dat și de greu, drept urmare, una dintre probele preferate a fost și una dintre cele mai complexe: „Cea mai cool, plină de viață și emoționantă probă în lanț a fost cea din a III-a zi de probe. Gătitul + cununarea mirilor + găsirea drumețului. Am întâlnit doar oameni prietenoși, receptivi la cerințele noastre multiple, super cool și empatici care ne-au ușurat munca și-au dat culoare probelor”, povestesc fetele. Valentina spune despre Nomadia Bootcamps că a fost o experiență inedită: „Am redescoperit bucuria de a fi în mijlocul naturii, de a respira aer curat și de a ne deconecta de la agitația urbană și digitală (fără social media 4 zile – detox)!”, în timp ce Diana crede că a fost despre consolidarea prieteniilor, despre îmbrățișarea necunoscutului: „Mi-am învins teama de înălțime, rușinea de a cere ajutor, blocajele în comunicarea de orice tip. Am descoperit că Valentinei chiar îi plac mațele, deși aparențele ziceau contrariul…”

Gurmanzii au savurat momentele din Nomadia. La propriu atunci când au avut ocazia să se bucure de mesele de la Albastru și Origini și la figurat atunci când au fost nevoiți să cunune doi necunoscuți și să le gătească o mâncare pe care n-au avut ocazia să o mănânce: „Ajunsesem într-un punct în care am crezut că nu putem finaliza proba. Coechipierul meu a găsit și adus la masă un grup de fete gălăgioase și needucate, care nu înțelegeau conceptul și au renunțat la probă, moment în care am crezut că e imposibil să o luăm de la capăt și să căutăm o viitoare mireasă. Dar am reușit într-un final”, spune Rebeca. Căldura și alergatul au fost date uitării în timpul probei în care au călătorit costumați jumătate de zi. Au făcut autostopul de la Măldărești până în Călimănești pentru a pune în scenă o piesă de teatru unor necunoscuți. A fost proba care le-a dat curaj în ciuda caraghiosului. Pe Antonio, costumat în bebeluș, proba l-a determinat să nu ia viața prea tare în serios. În ceea ce privește aventura Nomadia, le pare rău „că nu a durat mai mult. Îmi doream să trăiesc această experiență măcar o săptămână întreagă. Nomadia mi-a arătat că mă pot baza pe mine și că mai am mult de învățat. Indiferent de probă și de refuzurile repetate la autostop, nu puteam să mă opresc. Adrenalina și entuziasmul erau la cote maxime pentru toți, inclusiv pentru staff. Acestea au fost energizantele perfecte pentru a trăi această frumoasă nebunie”, spune Antonio. 

 

Bosumii au rupt mitul învățatului pe genunchi. Sportivi determinați au devenit olimpici la chimie. Au memorat gustul plin de sulf al celor 7 izvoare din Călimănești și l-au ghicit din prima pe cel primit la checkpoint. Memorarea tuturor caracteristicilor chimice ale izvoarelor, de la PH până la formula fiecărui element chimic și a cantităților le-a dat bătăi de cap. Dar s-au pus cu burta pe carte. Întâmplarea face că au răspuns corect la două din trei întrebări și reușita la chimie le-a adus mai multe puncte în acea zi. Cuplul Bosumii s-a simțit ca acasă în bucătăria restaurantului din Sibiu. Atât de bine încât au alergat Sibiul în lung și-n lat pentru a găsi o păstaie de vanilie, ingredientul secret din mâncarea pe care au gătit-o. Nu e tocmai ceva ce găsești la orice colț de stradă, semn că Spiridușul Nomad le-a dat greu: „Un singur magazin naturist avea așa ceva, doar că, trebuia cumparată. Cum n-aveam bani, a trebuit să rugăm în stânga și-n dreapta diferiți turiști să ne ajute să strângem banii necesari. Un cuplu ne-a oferit jumătate din sumă, în speranța că vânzătoarea de la magazin ne va ajuta cu diferența. Nu a fost de acord și a trebuit să alergăm după acei oameni și să-i rugăm să ne ofere și restul de bani. Nu aș fi făcut acest lucru în condiții normale, mi-ar fi fost extrem de rușine, dar se pare că Nomadia scoate la iveală spiritul de luptător și trecem peste orice preconcepții”, spune Bianca. Pentru Andrei, Nomadia a însemnat descoperirea supremă. E dominat de un spirit competitiv și învățat să învingă obstacole de unul singur. Nomadia a reușit să îi schimbe percepția: „Eu m-am născut și am trăit toată viața în București, nu am călătorit foarte mult în țară, iar imaginea mea față de România nu era tocmai una pozitivă, dar Nomadia m-a dus pe meleaguri necunoscute, am străbătut peste 500 de km și am întâlnit și latura bună a țării noastre. Oameni calzi, onești, deschiși la inimă, care te ajută la nevoie. Am descoperit sate uitate de lume, cu oameni care trăiesc la limita existenței, dar cu toate acestea sunt dispuși să-ți dea din puținul lor. Sunt un lup singuratic și rece, dar am descoperit că am și o latură sensibilă, ce-și dorește apartenența la un grup. Nomadia mi-a schimbat atât viziunea despre lume, cât și despre mine însumi.”

Echipa care a ținut haosul organizat a fost HASO. Haotică, dar determinată, Despina a mâncat un cap de miel cât ai zice delicatesă. Caldă și organizată, Iuliana a reușit să mențină un echilibru în fiecare probă. Căutatul de cazare credeau că va fi cea mai dificilă sarcină pe care trebuie să o îndeplinească. Vânătoarea începea cu un sentiment de descurajare și disperare pentru fetele HASO, dar s-au împrietenit rapid cu situația și au fost surprinse de bunătatea oamenilor: „Am mâncat cea mai bună urdă, efectiv aveam impresia că mănânc un norișor pufos. Am auzit povești de viață dintr-o perspectivă ce mi-a fost străină până atunci, iar faptul că oamenii ne-au primit în casa lor mi-a umplut sufletul”, povestește Iuliana despre dormitul în casele oamenilor necunoscuți. Nomadia Bootcamps a fost experiența care le-a demonstrat că pot. „Am învățat lucruri noi, am ieșit cu totul din zona de confort, începând de la a face echipă cu o persoană pe care am cunoscut-o cu scurt timp înainte de Nomadia, Iuliana, la a ne sincroniza ca echipă, până la a ne descurca fără telefon, acte, bani sau cazare și la a înnopta în casa unor străini. Ce rămâne după această experiență este mai presus de cuvinte. Rămân prieteniile legate în bootcamp, dar și curajul și forța pe care le-am redescoperit în noi.”, spune Despina. 

Călușarii și-au dorit suspans și provocări și le-au primit. Cea mai intensă au văzut-o în masa bogată în proteine. A fost cu două tăișuri, asta pentru că, limba, mațele și ochii de miel n-au fost tocmai printre opțiunile culinare preferate ale lui Marian. În schimb, Adelina a îmbrâncit adrenalina și a decis că la finalul mesei vor striga „zero risipă!”. Provocatoare li s-a părut și proba din parcul de aventură. În urma traseului negru au rămas cu vânătăi-tatuaje temporare. Olăritul și pictatul vasului de lut au găsit-o în elementul ei pe Adelina, cea care a plecat și cu o tehnică pe care sigur a preluat-o și olarul la cât de uimit s-a arătat. A învârtit roata cu mâna și nu cu piciorul. Pictatul obiectului de lut, îmbogățit cu un cocoș de Horezu a reprezentat pentru Călușari relaxarea supremă înainte de furtuna de probe ce aveau să vină. Interpretarea ad-hoc a unei piese de teatru la Teatrul de vară din Călimănești au pus la bătaie creativitatea lui Marian, dar și simțul umorului. Fiind costumat într-un tub de muștar, nu i-a fost greu să stârnească râsetele publicului adunat tot de ei. Nomadia a însemnat multe pentru Călușari. „Ne-a făcut să fim mai uniți ca niciodată, să ne dăm seama că suntem foarte puternici împreună și că ne completăm de minune în momentele critice. Competiția a însemnat și nervi întinși la maxim, mici frustrări, dar și oameni frumoși, buni si simpli, care ne-au făcut sufletul foarte fericit. Deși extenuați, nu am uitat de principiile noastre și am reușit să ne focusăm doar pe noi și dezvoltarea noastră.”, spune Adelina despre parcursul lor. 

Molcomi în grai, aprigi în probe – ei au fost ardelenii nomazi, Teodora și George. Paradox Ardelenesc este echipa care a devenit sensibilă la culoarea verde: „Paradoxal, eu iubesc culoarea verde, dar văd că porţile verzi nu mă iubesc deloc pe mine, sau acea poartă verde nu o avut vibe cu mine, nu la acel moment. Cred că nu erau astrele aliniate favorabil, poate a fost Mercur în retrograd.”, așa își amintește Teodora proba care i-a pus cel mai tare în dificultate. Proba căutatului unei porți verzi din satul Hosman le-a pus la încercare răbdarea de ardeleni, dar și rezistența la căldură și stres: „Veneam după urcat la cabană și drumuri multe în soare, iar la Hosman am ajuns la cea mai fierbinte oră a zilei. M-am simțit în toată perioada aia slăbit fizic și aproape deshidratat. Indiciul nostru a fost o poartă verde, ori porțile verzi erau extrem de comune”, spune George. S-au aventurat la propriu în probe dificile, cum a fost cea a traseului negru din parcul de aventură, care paradoxal a fost și una dintre cele mai îndrăgite probe. Dificilul a devenit am avut curaj să o fac și pe asta. „Am ales traseul intermediar iar soarta a făcut ca el să se închidă chiar înainte de a urca noi pe el. De acolo puteam alege fără penalizare un alt traseu. L-am ales pe cel dificil. Mi-am depășit limitele acolo, atât fizice cât și psihice. S-a schimbat acolo contextul bootcamp-ului pentru mine, echipele concurente au devenit frați, surori. Iulian de la GISăriții era în spatele meu. Am discutat etapă cu etapă traseul, aveam Kamikazele în fața noastră, cu Diana care a trăit la maxim secundă de secundă toate încurajările celor din jur. Atat de tare încât seara ne-a și votat să fim salvați. Teodora care a dat totul. Sunt cele mai importante lucruri, cele pe care le faci în relația cu tine și în relația cu ceilalți oameni.”, povestește George. Teodora spune că Nomadia a fost un uragan de trăiri, dar mai presus de toate, umanitate: „O competiţie în primul rând cu noi înşine, niciunul dintre noi nu am uitat să ne uităm înăuntrul nostru şi să lăsăm umanitatea să triumfe. De aceea toţi suntem câştigători, toţi am câştigat experienţa trăirii acestei nebunii, dar cel mai important ne-am câştigat pe noi ca oameni și pe noi cei care formăm comunitatea Nomadia”. 

Kamikazele au trăit cu intensitate toată aventura Nomadia. Cu emoții, o mulțime; Disperare la vederea capului de miel, mult drag la interpretarea piesei de teatru. Alina povestește cum au ales să pună în scenă o piesă despre iubire și prietenie, cum și-au strâns publicul din Călimănești. Chiar dacă nu o zic fetele, vă spunem noi că piesa lor a durat mai bine de 10 minute, dublu față de cât se cerea în probă: „Ne-am creat propria piesă de teatru, cu o poveste de la 0, bazată doar pe imaginație și cele două personaje pe care le reprezentam prin costumații. Eram în mașină, cu oamenii care ne luaseră de la autostop și citeam proba și eram extrem de încântate. Ce subiect mai frumos puteam găsi după ce ne-am făcut atâția prieteni în experiența asta? Iubire și prietenie. A fost nevoie să ne strângem propriul public dintre oamenii din Călimănești și mi s-a părut fascinant cum luam oamenii de la mese efectiv, ca să participe alături de noi. Pe scenă am simțit doar emoțiile oamenilor din public. Lacrimi, aprobare tacită pentru că mesajul a ajuns la ei.”, relatează Alina. Kamikazele au fost una dintre cele mai expresive echipe. Au trăit intens și emoțiile de la proba mesei bogate în proteine: „În momentul în care am văzut capul tăiat și așezat în farfurie, mintea s-a blocat. Am început să facem haz de necaz, dar când ni s-a spus că trebuie să scoatem ochii și limba pe care să le și savurăm…Mai bine mâncam gândaci. Din râs, instant am dat în plâns și curgeau șiroaie. Am plecat de acolo, iar în căruță Diana încă plângea. Mă rugam doar să nu ni se facă rău, la cât ne zgâlțâia căruța, cu amintirea încă vie în mintea și stomacul nostru”, își amintește Alina. Pentru fetele Kamikaze, Nomadia a fost o experiență unică despre oameni și conexiuni autentice. Vorbesc despre concurenți și oameni faini care i-au ajutat de-a lungul probelor, care și-au dat din timpul lor pentru zeci de kilometri, care le-au cazat, dar vorbesc și despre oamenii de acasă, cei care le-au susținut enorm. „A fost un concurs cu noi înșine. A fost și despre depășirea unor obstacole mentale, gestionarea emoțiilor puternice care apăreau, dispăreau și reapăreau, dar mai ales un lucru constant în doi. Pentru noi a fost genial să fim în această experiență împreună, pentru că suntem colege și prietene în același timp, iar aici am întâmpinat extrem de multe momente în care eram nevoite să funcționăm în tensiune, adrenalină, coordonare, dar să nu uităm să ne bucurăm”, cred fetele odată ajunse acasă. 

GISăriții a fost echipa care a sărit să îmbrățișeze necunoscutul încă dinainte de începerea aventurii: „Eu și Iulian nu ne-am întâlnit niciodată față în față până în seara de la Albastru și Origini. Să te arunci cu capul înainte într-o cascadă de trăiri și sentimente fără să știi pe cine ai alături, eu zic că e o nebunie curată asumată de către noi”, ne spune Ema. S-au bucurat de tot ce le-a oferit Nomadia, până și de „școala vieții”. Proba de cultură generală de la Școala din Sălătrucel le-a dat bătăi de cap. Iulian spune: „am fost nevoit să îmi activez mintea mai tare decât la toate celelalte probe, iar pentru mine cea mai mare provocare vine atunci când mintea intră în joc. Proba mi-a arătat și faptul că ar fi cazul să pun mâna și pe alte cărți pentru că nu se știe niciodată când te trezești într-o școală, în vreun sat uitat de lume și ești pus în fața celui mai ușor test posibil care devine cel mai complicat într-o secundă.” Nomadia a fost și despre asumarea ideii de echipă, chiar dacă asta a însemnat pentru Ema să-și încalce unul din principiile de viață. Nu a mai mâncat carne de 8 ani, dar nu s-a dezis de la proba de mâncat a mielului: „M-am gândit cât de important este să lupți pentru echipă, în condițiile în care această competiție nu reprezintă o defilare pe scena individualismului, ci o modalitate de a forma o legătură trainică pentru a vă putea bizui unul pe celălalt”, spune Ema. S-au întors la origini și s-au bucurat de proba olăritului de la Horezu, au descoperit câtă muncă e în spatele unei stâne care ne umple frigiderul cu bunătăți. „De la așternutul paielor în saivan și până la mulsul oilor, de la căratul grăunțelor și până la împinsul baloților de fan; ușor de zis, greu de făcut!”, povestește Iulian. Tot el spune că „marea descoperire la finalul acestei experiențe constă în faptul că, noi oamenii putem realiza orice, oricând, oriunde și oricât, atâta timp cât există în inimile și mințile noastre determinare, motivație, disciplină și cel mai important, dorința de a face schimbarea de care mereu ne-a fost frică. Lumea întreagă ne aparține, trebuie doar să avem curaj să sărim după ea.”

Nomads Legacy a fost echipa mult auzită a Nomadiei datorită sarcasmului și hohotelor de râs stârnite. Excepție a fost momentul în care a fost ocupat și a curățat platoul bogat în proteine: „un cap de miel preparat perfect, unde a trebuit sa consum, la plăcere aș putea spune, limba fără grumaz și ochii, bineînțeles. Am solicitat să-i fie crăpat capul ca să mă ocup meticulos și de materia cenușie – creierul; după acest intro m-am ocupat de mațele de miel care au reprezentat un adevărat curcubeu pe cerul gurii mai ales după ce lămâia primită lângă platou a fost stoarsă cu talent pe antebraț. Next am abordat cu măiestrie bijuteriile unui alt animal (nu mai știu ce animal), o adevărată delicatesă care nu necesită nicio prezentare și bineînțeles zeama de pe platou,” relatează Florian, unul dintre nomazii cei mai puțini afectați de vederea și consumul platoului de fine dining românesc. Cristina a savurat la propriu cursa de raliu, unde a fost copilotul faimosului campion, Paul Popa. Cei 1,60 m pe care îi are Cristina nu s-a pierdut în scaunul de copilot. Din contră, entuziasmul în doză prea mare i-a dat de furcă: „am o pasiune pentru mașini și această probă a fost mănușă pentru sufletul meu. Trebuia să urmărim semne pe traseu, doar că la viteza pe care o aveam erau foarte greu de văzut din mașină; să le memorăm, apoi să le transcriem în ordine, odată întorși la start. Îmi era frică de mine că mă ia valul cursei și nu mai sunt atentă la traseu. Așa a și fost o vreme bună, dar apoi m-am redresat.” Au fost și supărări mari în echipa Nomads Legacy:  „doamnele oi nu voiau să-mi dea laptele indiferent de abordarea mea gentilă”, confesează Florian, marcat de proba de la stână care a presupus mulsul a 500 ml de lapte de către fiecare echipă. „În timp ce mă chinuiam eu acolo, manifestam niște probleme și în țintirea cratiței; mai bine de jumătate de lapte l-am muls pe lângă. Nici paharul nu se umplea, viața era din ce în mai grea și mă încercau niște angoase puternice cu privire la vorba de la țară vin și domnii, eu fiind de la țară și neștiind să mulg acele Doamne Oi, frustrările se adunau mai repede decât laptele în cratiță. După lupte seculare, schimbatul oilor, gâdilatul oilor, după ce m-am transformat ca om (când am ieșit din grajd părea că am ieșit din saună), am reușit să săvârșesc călătoria, oile s-au relaxat, m-au privit cu dispreț, iar eu deloc mândru am început să mă deplasez spre meleaguri mai liniștite – în sat, unde a trebuit să fierbem laptele.” povestește Florian. Nomads Legacy a trăit o experiență unică, din care spun că nu ar mai fi vrut să iasă, ar fi vrut să continue să evolueze cu Nomadia sau cum spune Florian: „Toate trăirile m-au făcut să realizez puterea lui 1 și ce poate face acest 1 când se alătură cu mai mulți de 1; ce impact, ce sublim, ce rezultat: Nomadia Bootcamps 2023, cu și despre oameni!”

 

Ying și Yang au demonstrat că se poate și că vârsta e doar un număr. Cristina și Gina și-au testat limitele și le-au depășit de la o probă la alta. „Nomadia Bootcamps a fost o provocare pentru mine și încă simt o emoție și o bucurie imensă chiar și acum, după ce s-a încheiat.”, spune Cristina. Fetele Ying și Yang își aduc aminte de proba de la restaurantul din Sibiu, acolo unde spun că s-au simțit ca peștele în apă. Au făcut rost rapid de ingrediente, mai apoi, au lăsat bucătăritul să se întâmple. Ying și Yang cred că toate probele au fost incitante: „Emoţii și adrenalină mi-a dat proba de raliu cu Paul Popa, iar proba din Cisnădie, din bazin – nervi și incertitudine. Lipsa vederii și a posibilității de a comunica verbal cu Gina m-a pus în dificultate.” spune Cristina amintindu-și de proba în care, ea fiind în bazin, legată la o mână cu o sfoară care ducea la Gina și purtând ochelari opaci, trebuia să găsească mai multe obiecte în bazin, fiind coordonată din afara bazinului de coechipiera ei doar cu ajutorul sforii. „Am cunoscut oameni frumoși și am trăit intens alături de ei cele mai inedite experiențe”, spun Cristina și Gina. 

Paladinii, ne-am simțit într-un echilibru perfect pe parcursul celor 4 zile. Subsemnata Beatrice, am fost plăcut surprinsă de cum ne-am identificat punctele forte și de cât de bine le-am folosit la probe. Și dacă tot e să ne definească echilibrul, spunem că pentru Paladinii, proba de la bazinul Aria Măgura din Cisnădie e cel mai reprezentativ exemplu pentru cum am funcționat ca echipă. Sergiu a intrat în bazin, iar eu am rămas afară pentru a-l coordona cu o sfoară, în timp ce el purta ochelari opaci. Nu aveam voie să vorbesc…Mi s-a dat greu! Am văzut o bună practică la nomada Valentina, (fiind și ea o domnișoară cu multe vorbe la purtător) așa că am zis că trebuie să-mi țin gura închisă. Am folosit lanyard-ul Nomadia pe care îl strângeam cu tot maxilarul să nu îmi scape vreun cuvânt. „Trebuia să găsim trei obiecte plutitoare indicate de coordonatorul de probă. Ei bine, eu am avut o sfoară legată de încheietura prin care Beatrice putea să comunice. Am pus la cale strategia și am decis că o tragere lungă înseamnă „DA”, iar 2 trageri scurte înseamnă „NU”. La fel am procedat cu direcția în care urma să merg. A funcționat excelent și ne-am înțeles fără vreun cuvânt, găsind toate obiectele indicate în jumătate din timpul acordat probei.” își amintește Sergiu. Ne aducem aminte cât de încercați ne-am simțit la „Masa bogată în proteine”, când am fost brusc recunoscători că primim mâncare și când a venit Spiridușul Nomad cu un platou al cărui capac l-a ridicat tacticos: „Doi ochi sticloși privesc către noi din craniul unui miel, iar limba îi atârna din maxilarul împietrit. Beatrice s-a apucat imediat de înfulecat tocana de mațe, iar eu am început cu ce știam că e cât de cât familiar, ficatul. Am trecut la fudulii, a urmat limba. Nu ne mai rămăseseră decât ochii și momițele, la care provocarea a fost textura. Aș fi fost gata să mă mulțumesc cu punctajul pentru degustarea bucatelor, dar văzând-o pe Beatrice pornită și concentrată pe a trece peste reflexul de a regurgita, am zis că orice ar fi, ducem la final această probă.” povestește Sergiu. Iar eu vin cu o completare: ochiul, recomand a se consuma fără grabă și cu atenție la detalii. În graba de a-l scoate din capul mielului, m-am ales și cu mici bucățele din craniu. Suntem recunoscători pentru tot binele de care am avut parte și așa cum spune Sergiu: „a fost neașteptat să întâlnim străini care au fost gata să ne ajute pe parcursul traseului, care ne-au primit în casele lor și care ne-au oferit un loc în mașini. Nomadia Bootcamps ne-a oferit suspans, adrenalina și bucuria de a descoperi noutăți, dar și momente pline de recunoștință și apreciere a oamenilor și a locurilor fantastice din țara noastră.” 

Nomadia a fost o experiență de neuitat pentru 22 de nomazi, dar și pentru cei din spatele probelor. Kastel Group și colaboratorii săi au reușit să gândească și să ofere o adevărată aventură pentru care fiecare nomad este recunoscător și pe care fiecare om întâlnit pe traseu a admirat-o auzind despre ce este vorba. Episoadele cu momentele din Nomadia Bootcamps vor întări vizual ideea că timp de 4 zile, oamenii au fost oameni, au trecut prin toate stările și au reușit să dea tot ce au avut mai bun în ei pentru a se bucura de această experiență. Urmărește Nomadia Bootcamps în social media și pe canalul de YouTube și fii parte din experiența anului 2023. 

„La mine cu intensitate,

Dar și cu maturitate

Toate le-am trecut cu bine

Chiar dacă au fost zile pline.

Din confort eu am ieșit

Oricât am și greșit.

Autostop pentru prima dată,

Nu mai făcusem niciodată;

Să cer ceva îmi era străin:

Terasă, piață sau magazin.

Și greu m-am obișnuit

Și chiar m-am învinuit

Că nu făcusem asta eu

Văzând că mă mișc tot greu.

Dar e un început în toate

Și îți arată că se poate!

Raliu pentru prima dată,

La fel gătitul de salată,

Pe toate s-ar fi putut mai mult,

Dar am învățat să și ascult.

Învățături sunt peste tot

Chiar și să împingi la balot

Când vezi că cel de lângă tine

Te ajută și te susține.

Am învățat să am umilitate

Că nu sunt despre mine toate.

Oameni mari și prea frumoși

Au fost cu noi mărinimoși.

Chiar a fost neașteptat

Să văd ce mult m-au ajutat

Și cum vor să ne alăturăm

Legătura s-o păstrăm.

Competitorii de pe drum,

Frați și surori îi am acum.

Indiferent de rezultat

Noi știm cum alții ne-au tratat;

Cât de frumos ne-am susținut,

Unii cu alții am crescut.”

• George Horvat

 

Autor: Beatrice Bungo